marți, 4 ianuarie 2011

Inca o lovitura pentru noi ,dascalii...


Am urmărit mai devreme dicursul Preşedintelui după promulgarea constituţionalei (sic!) Legi a Educaţiei. Nu m-au mirat acuzele la adresa celor doi foşti miniştri ai Educaţiei (Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu). Deşi, potrivit aceleiaşi Constituţii în baza căreia astăzi s-a declarat ca fiind constituţională legea ce anterior fusese neconstituţională (iar sic!), în atribuţiile Preşedintelui nu intră şi evaluarea activităţii foştilor miniştri din Opoziţie!

În fine, v-am spus nu asta m-a mirat. M-a surprins în schimb viteza cu care Traian Băsescu a schimbat macazul. La vedere, fără nicio jenă, fără a clipi. Din “prioritate naţională” educaţia nu mai constituie acum decât o responsabilitate a părinţilor. Şi parţial a dascălilor, care vor fi aleşi după concurs potrivit noii legi. De către cel care a câştigat concursul de management. Curată depolitizare, nu?

Oare discursul de astăzi să fie o urmare logică a celebrei “fiecare pe cont propriu”? Unde a rămas “să trăiţi bine”?

Niciun comentariu: